Am jucat şi la Steaua cât am jucat, important este că jucam, acum nu mai joc şi îmi doresc foarte mult să joc
Florin Costea, conjugând verbul ”a juca”
Dacă mă voi pregăti foarte bine, normal că sunt pregătit
Cornel Râpă, întotdeauna pregătit
Globalizarea e în toată lumea
Gică Hagi, imposibil de contrazis
Am lungit-o foarte lung
Ionuţ Lupescu, vorbind foarte vorbăreţ
Steaua este flebeţea mea
Victoraş Iacob, flebeţea steliştilor
Am pierdut, asta e, o să ne spună domnul mister unde am greşit
Mihai Pintilii, domnul centrocampisto de la Steaua
Iniesta are acea eleganţă, e ca un computer
Ilie Dumitrescu, cel care are acea metaforă, e ca un robot
Suntem îngrijoraţi, dar nu ne facem probleme
Andrei Prepeliţă, nesigur, dar sigur pe el
După meciul cu Ajax se ridică şi silenzio, şi stampa, şi tot
Gigi Becali, ca de obicei omul deciziilor clare
Din punct de vedere fizic suntem mult mai bine decât ultimele săptămâna cealaltă
Alexandru Bourceanu, imposibil de contrazis
Unii sportivi vor câştiga medalii, alţii nu
Jacques Roggue, dezvăluiri în exclusivitate
Transmit tradiţionala urare Dumnezeu să-l ierte!
Dumitru Graur, tradiţional
Să nu vorbim de bani că... nu există la Rapid în acest moment aşa ceva
Marian Rada şi probabil cea mai sinceră declaraţie dată vreodată despre Rapid
Marius Avram a văzut bine faza, e un arbitru cu centru de greutate jos
Ilie Dumitrescu, deosebit de precis în explicaţii
Ori nu se pricepe, ori e rău-binevoitor (...) Astea sunt acuze total nefondante
Victor Piţurcă, atacând cum ştie el mai bine cu vorbele
Eu nu mă las pradă delirului oniric (...) Înainte să le anihilăm săgeţile, trebuia să vedem care e geneza
Valentin Sinescu, cel mai logic antrenor din România
Daca nu ia gol la Londra, Steaua are peste 50% şanse de calificare
Mircea Rădulescu, descoperind apa caldă după Steaua - Chelsea 1-0
Aţi văzut domnule Becali ce era de văzut la acest meci?
Horia Ivanovici, făcând show cu întrebările cu răspuns inclus
Echipa asta fără Bourceanu şi Pintilii e mai greu
Gigi Becali, fără de care să găsim perle e mai ”grea”
Ar mai fi şi a treia posibilitate, cu încălcarea regulamentelor să se decidă schimbarea regulamentelor
Dumitru Dragomir şi fraza care ar trebuie să-i fie motto pe CV
Rezumativ, Dinamo a avut trei ocazii, aproape uriaşe, de a înscrie
Constantin Anghelache, preşedinte Dinamo, aproape senzaţional
Puneţi-vă în sânul fotbaliştilor
Gică Hagi şi o indicaţie din categoria ”mai bine nu”
Sunt mai optimust acum
Cristi Borcea, ”autostivuitorul” declaraţiilor
Trinidad Tobago nu e un adversar fasil
Victor Piturca, poliglot
Trinidad Tobago e între primele 83 de echipe ale lumii
Victor Piţurcă, unul dintre primii 209 selecţioneri ai lumii
Noi am fi vrut ca Alexe să rămână, dar el s-a mentalizat, vrea să plece
Ionuţ Negoiţă, cel despre care dinamoviştii speră să (nu?) se mentalizeze
Încerc să-i mentalizez pe jucători
Cosmin Contra, cu alt sens, exact pe dos, al unui verb inexistent
Pentru mine a fost ca şi când trebuia să-mi salvez copilul de la viaţă
Gigi Corsicanu, liderul suporterilor echipei care nu ştim dacă s-a salvat sau nu de la viaţă
Îi înţeleg şi le dau perfectă dreptate, dar nu sunt de acord cu ei
Nicolae Cristescu, n-ai cum să nu fi de acord cu el
Al doilea meci este cel mai important pentru că este primul
Gheorghe Mulţescu, noroc că n-a avut multe meciuri de numărat la Dinamo
Repet, pentru mine orice meci începe de la 0-0
Cristi Dulca, demonstrând ceea ce nu trebuie demonstrat
Evidenţiaţii mei sunt Felgueiras şi şoferul autocarului deoarece a condus bine
Petre Grigoraş, autorul încă unei fraze memorabile
Mă bucur de banii pe care i-am câştigat după Chiricheş
Laurenţiu Reghecampf, antrenorul după banca Stelei
Am închis bine jocul, au ajuns la poarta noastră abia în minutul 15-20
Gheorghe Mulţescu, pierzând noţiunea timpului
Nu ştiu ce scrie pe tricourile alea, că nu văd în limba maghiară
Dorin Chioţea, uneori nu vede nici în română
Nu comentez eu arbitrajul, dar n-a fost penalty
Alexandru Măţel, membru în clubul celor care nu comentează comentând
Enei aşa-mi spunea nouă
Victor Piţurcă, pe înţelesul tuturor fotbaliştilor
Anumite personaje îşi abrogă merite pe care nu le au
Pavel Badea, arogându-şi cuvinte greşit
Va fi victoria suporterilor, al tribunelor, al stadionului
Anghel Iordănescu, al nostru, al tuturor şi al lui Piţurcă şef
A fost zmeul zmeurilor
Anghel Iordănescu, selecţionerul selecţionerilor
Am fost defrişaţi
Ionuţ Chirilă, întotdeauna original în descrieri
Terenul ţine de pregătirea noastră de a pregăti terenuri
Dumitru Graur, declarând declaraţii declarative
Din nefericire fotbalul se joacă pe meciuri
Narcis Răducan, din fericire da
Un an cu bucurii care vine
Mircea Sandu, care pleacă
M-am retras din activitatea activă
Florin Halagian, din activitatea inactivă
Bookmarks