Serverele de Demon's Souls americane se vor inchide in 31 mai
Si uite ca a venit acel moment inevitabil pentru unii jucatori de Demon's Souls: acel moment cand baietii de la Atlus au decis sa inchida serverele americane. Cred ca nu e o supriza pentru nimeni, avand in vedere ca acestea functioneaza din data de 6 octombrie 2009 si sigur numarul mare de jucatori care au trecut la Dark Souls a jucat un rol destul de important. Dar pana in 31 mai vor avea loc doua evenimente care vor avea de-a face cu World Tendency-ul atat de familiar jucatorilor de Demon's Souls: primul va avea loc intre 1-15 mai iar al doilea intre 16-31 mai. Nu stim care dintre ele va fi primul, dar stim cu siguranta ca modul single player va ramane neafectat.
De multiplayer-ul nostru se ocupa cei de la Namco Bandai, nu Atlus, iar in momentul de fata nu stim absolut nimic despre durata de viata a serverelor europene. Putem presupune ca vom avea la dispozitie inca aproximativ un an, deoarece versiunea europeana a jocului s-a lansat dupa noua luni, fata de cea americana.